PC Rally

Cu Titi(ul) prin ţărână.

Iată că a venit un moment greu pentru mine, adică momentul de a mai scrie un articol, ba chiar un review pentru un joc de curse (?). Precizez că nu-i prima dată când am avut intenţia de a face review unui joc de acest gen (a se citi: spaicul se mai joacă din când în când şi de-astea, chiar dacă de cele mai multe ori dă cu maşina – virtuală, să nu îl puneţi la volanul uneia reale - de toate alea), dar este prima dată când am decis să şi pun în practică treaba asta. Şi am început cu un subtitlu care probabil o să vă facă să credeţi că jocul e cumva sponsorizat de domnul Constantin Aur. Nu e cazul, deşi ar fi fost fain să fie aşa. Şi chiar dacă jocul se vrea a fi unul cu raliuri, nu are nici o legătură cu Titi al nostru.

Mărturisirile unui paralel

Păi da. Trebuie să mărturisesc faptul că acum o săptămână-două când m-am trezit cu el în braţe, jocul ăsta nu îmi era deloc străin. L-am mai jucat acum mulţi ani. Şi m-am lăsat repede de el, că doar aşteptau altele mult mai importante la coadă. Şi hotărându-mă să îl rejoc (de data asta pentru mai mult de două-trei minute), am purces în a căuta informaţii despre joc şi compania producătoare. Despre jocul propriu-zis nu am găsit date utile decât pe Abandonia (de unde apropo, curioşii îl pot descărca fără griji), iar în ceea ce îi priveşte pe cei de la Digital Dreams Multimedia... deşi la început am dat peste altfel de frumuseţi decât firme producătoare de jocuri cu maşini

(şi Dumnezeu mi-e martor, Google e de vină), mai apoi am reuşit să aflu că aceşti Digital Dreams Multimedia sunt de fapt un studio de producţie obscur de prin Spania, care a scos pe piaţă nişte jocuri la fel de obscure, dintre care câteva adventure-uri şi câteva strategii. Ba chiar şi unul sau două RPG-uri.

Dar revenind la PC Rally, eh, acest joc e un fel de ceva chestie, ceva ce se aseamănă destul de vag cu un simulator de raliu. Adică, trecând direct în “pâinea” jocului, este vorba de o chestie simplistă, arcade, în care tu, jucătorul, trebuie să fugi cu maşina prin curbe, obstacole (adică buşteni, cazane, rampe, mormane de guno... nu) şi tot felul de alte nebunii. Producătorii s-au gândit să simplifice şi mai mult treaba şi au oferit patru taste pentru efortul jucătorului, o acceleraţie, una bucată frână, plus tastele pentru direcţie, fiindcă era nevoie şi de aşa ceva.

Nenea gamer-ul îşi va putea face de cap cu una din cele două maşini pe care le are la dispoziţie, şi anume Toyota Celica şi Lancia Delta. Componentele maşinii alese (în număr de trei, pe numele lor: direcţie, motor şi frâne) pot fi upgradate, dar degeaba, fiindcă sincer să fiu nu am simţit vreo diferenţă... atâta doar că banii virtuali pe care îi câştigam trebuia să îi investesc în ceva, şi cum nu aveau de vânzare gogoşi cu gem am zis că o să îi bag în cele trei chestii de mai sus. Şi cum cifra trei e o chestie recurentă în acest simulator (?), există trei moduri principale de joc (mai bine îl făceau “fantasy rally sim”, pe cuvântul meu): “Training”, în care vom fi puşi faţă în faţă la alegere cu obstacole, respectiv cu o groază de curbe, modul “Run Track”, cu trei niveluri de dificultate... mă opresc puţin aici. Există câte zece track-uri pe fiecare nivel de dificultate, fiecare